Două asociații își dispută administrarea SGR. Termenul de lansare – sub semnul întrebării

Cele două entități înscrise, Asociația Eco-Ret Moldova, reprezentând marii producători, și Moldreturo, reprezentând majoritatea rețelelor de retail, s-au văzut nevoite să-și reevalueze dosarele după ce Ministerul Mediului a solicitat clarificări suplimentare. Actualmente, dosarele completate au fost depuse din nou spre examinare, încă nu este clar cine va fi ales în rol de administrator al sistemului. Totuși, chiar dacă, la momentul scrierii acestui articol, ar fi desemnat administratorul, pentru construcția infrastructurii logistice, dezvoltarea sistemelor IT și instalarea automatelor de colectare (RVM), rămân mai puțin de nouă luni.

LOGISTICA UNUI CIRCUIT ÎNCHIS
Sistemul de Depozit pentru ambalaje (SDA sau SGR) nu reprezintă o taxă nouă, ci un mecanism de economie circulară în care un depozit de doi lei, achitat de consumator la cumpărare, este recuperat integral la returnarea ambalajului de plastic, sticlă sau metal. Deși, la prima vedere, logica pare simplă, infrastructura necesară pentru ca acești bani să circule fără sincope implică o investiție privată de aproximativ 20 de milioane de euro. Statul are exclusiv rolul de reglementator, „întreaga construcție”, de la taromate (RVM-uri) la centre de sortare și flotă de transport, fiind responsabilitatea unei asociații desemnate conform anumitor cerințe. Această investiție masivă este necesară pentru a garanta că sistemul poate pr cesa sute de milioane de ambalaje anual, asigurând în același timp o lichiditate im diată pentru micii și marii comercianți care interacționează direct cu cetățeanul.

Conform regulamentului, banii depozitului nu constituie un venit pentru comerciant sau pentru administratorul sistemului, ci sunt active ale cetățeanului care trebuie garantate prin lichidități încă din prima zi de funcționare. Pentru a asigura viabilitatea sistemului, producătorii trebuie să contribuie inițial la formarea unei baze financiare, astfel încât depozitele să poată fi returnate vânzătorilor imediat ce ambalajele sunt colectate. Întreg procesul ar trebui să fie administrat pe structura a două tipuri de fluxuri: tariful de administrare plătit de producători și tariful operațional plătit comercianților pentru gestio narea punctelor de colectare. Acest model non-profit este esențial pentru a menține costurile sistemului la un nivel minim, asigurând astfel faptul că obiectivul principal rămâne protecția mediului, nu generarea de dividende pentru fondatori.

REPREZENTATIVITATEA ȘI IMPASUL STATISTIC
Legea prevede un model cu un singur administrator care trebuie să demonstreze că reprezintă cel puțin 3/5, adică 60%, din volumul băuturilor puse în circulație pe piața locală în anul precedent. În prezent, Ministerul Mediului examinează două cereri concurente. Prima propunere vine de la Asociația Eco-Ret Moldova, care reunește marii producători precum Efes Moldova, Carlsberg și Rusnac-MoldAqua și alții – entități care dețin o experiență vastă în gestionarea fluxurilor de ambalaje. La fel, membru al acestei asociații este și compania Imensitate, gestionara rețelei de magazine Local, a doua după numărul de magazine pe plan național. Cea de-a doua propunere aparține asociației Moldreturo, formată din mai mulți membri, printre care rețelele mari de retail Kaufland și Linella, care, de facto, este cea mai mare rețea după numărul de puncte de comercializare pe plan local, care controlează puncte importante de contact final cu consumatorul.

În opinia lui Grigore Stratulat, secretar de stat al Ministerului Mediului, expusă într-un interviu recent pentru publicația Logos Press, principala barieră în validarea unuia dintre solicitanți la prima de punere a dosarelor a fost natura datelor statistice disponibile la nivel național. El subliniază că cifrele oficiale de la Serviciul Vamal și Biroul Național de Statistică sunt raportate adesea în litri totali, fără a face distincția necesară între produsele care intră sub incidența legii. Este vorba despre băuturile în ambalaje de până la trei litri și cele excluse, precum bidoanele de mari dimensiuni sau ambalajele industriale. Din acest motiv, ambele dosare au fost returnate, ministerul solicitând dovezi suplimentare ale volumelor reale de ambalaje, unități, nu doar litri. Fără o cifră de referință oficială și agregată, care să excludă produsele neeligibile pentru SGR, determinarea cotei exacte de piață rămâne o provocare metodologică majoră.

ROLUL PRODUCĂTORILOR ÎN MODELUL ECONOMIC
Unul dintre reprezentanții marilor producători subliniază că, în ciuda blocajului actual, pregătirile tehnice nu au încetat la nivel de asociație. Ludmila Andronic, director pentru Afaceri Corporative în cadrul Efes Moldova, explică faptul că asociația de profil din care face parte compania a depus deja completările solicitate de minister. Mai mult, au fost discuții despre un model financiar care să utilizeze la maximum infrastructura de reciclare deja existentă în țară. Este vorba despre facilitățile oferite de ABS sau Fabrica de Sticlă, pentru a evita investițiile redundante. O utilizare inteligentă a capacităților locale ar putea reduce semnificativ tariful de administrare pe care producătorii trebuie să-l plătească administratorului pentru a acoperi costurile logistice. Cu cât acest tarif este mai mic, cu atât impactul asupra prețului final al produsului este mai redus, menținând competitivitatea sectorului băuturilor pe o piață marcată deja de inflație.

Managerul avertizează însă că timpul consumat pentru clarificările birocratice afectează direct fereastra de oportunitate pentru adaptarea liniilor de producție. Ludmila Andronic atrage atenția că fiecare ambalaj care va circula în sistemul de depozit va trebui să poarte un marcaj specific, cod de bare dedicat sau simbolul SGR, iar acest proces necesită specificații tehnice definitivate. Aceste detalii pot fi emise doar de administratorul oficial, după ce este recunoscut de stat. Orice întârziere peste prima jumătate a anului 2026 pune sub presiune capacitatea companiilor de a-și ajusta procesele industriale. Acest lucru provoacă riscuri majore în aprovizionarea magazinelor în momentul în care legea va interzice vânzarea ambalajelor fără marcaj.

MIZA TARIFULUI OPERAȚIONAL
Pentru retaileri, miza principală a sistemului de depozit este reprezentată de tariful operațional. Acesta este constituit din suma pe care administratorul central o plătește fiecărui magazin pentru a compensa costurile generate de colectarea ambalajelor, spațiul ocupat, personalul implicat, consumul de energie electrică al automatelor de preluare (RVM) și mentenanța acestora. În cadrul Moldreturo, se pune un accent deosebit pe corectitudinea acestui tarif, deoarece, fără o compensare echitabilă, comercianții mici și mijlocii ar putea vedea sistemul ca pe o povară economică insuportabilă.

Cristina Aramă, manager Afaceri Corporative la Kaufland Moldova, membru al asociației Moldreturo, subliniază că miza principală este stabilirea unor mecanisme de finanțare transparente care să prevină transferul costurilor de gestionare în prețul produselor la raft. Ea avertizează că, în absența unor cifre de referință clare din partea autorităților referitoare la mărimea pieței, volumele produse și volumele importate, validarea cotei de piață devine un obiectiv dificil, iar riscul este ca sistemul să rămână nefuncțional. Totodată, densitatea punctelor de colectare este un factor critic care determină succesul sau eșecul SGR. Dacă un consumator trebuie să parcurgă o distanță prea mare pentru a-și recupera acei doi lei, rata de returnare va scădea, iar obiectivul de mediu va fi ratat. De aceea, este necesară o planificare riguroasă a rețelei naționale, planificare care ar trebui să reiasă din legislația de reglementare.

ÎNTRE AMBIȚIILE EUROPENE ȘI REALITATEA TEHNICĂ
Vasile Stepanuc, manager de politici la AmCham Moldova, aduce în discuție dimensiunea strategică a acestei reforme, considerând-o una dintre cele mai importante transformări în domeniul gestion rii deșeurilor din Republica Moldova. Deși comunitatea de afaceri susține obiectivele de mediu și tranziția către o economie circulară aliniată standardelor europene, AmCham atrage atenția că, pentru o funcționare eficientă, este imperativ ca procesul să fie realizat într-un mod realist și predictibil. Conform cadrului legal, sistemul trebuie să devină operațional pe întregul teritoriu al țării, în termen de un an de la desemnarea administratorului, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2027.

Faptul că la sfârșitul lunii martie 2026, administratorul încă nu era desemnat, pu- ne sub semnul întrebării respectarea ter menului. Managerul subliniază că perioada rămasă pentru proiectarea, testarea și im plementarea unei infrastructuri naționale de o asemenea complexitate este extrem de limitată. Experiența altor state membre UE demonstrează că trecerea la SGR presu pune etape tehnice laborioase. Este vorba despre instalarea echipamentelor auto mate de colectare și adaptarea liniilor de producție pentru marcajele specifice, până la dezvoltarea unor soluții IT complexe de evidență a fiecărui ambalaj.

NEVOIA UNUI FRONT COMUN
Un alt aspect critic semnalat de specialist vizează restricțiile legale privind plasarea pe piață a produselor, aspecte menționate și mai sus de Ludmila Andronic. Legislația interzice comercializarea băuturilor ambalate care nu au contract cu administratorul SDA sau care nu poartă marcajul corespunzător. Vasile Stepanuc avertizează că, în absența unui administrator care să ofere specificațiile tehnice în timp util, producătorii și comercianții se pot confrunta cu riscuri de neconformare care nu țin de voința lor.

Desemnarea cât mai rapidă a admini tratorului este pasul critic de care depinde întregul calendar de investiții. Orice zi de întârziere administrativă se traduce printr-o zi de incertitudine pentru investitorii privați care trebuie să mobilizeze resurse financiare considerabile. Este esențial ca implementarea să respecte principiul proporționalității și să implice toți actorii relevanți într-un dialog transparent, evitându-se astfel situația în care reforma devine o povară birocratică.

Republica Moldova nu trebuie să „inventeze bicicleta”, ci să adapteze modelele de succes din România sau Lituania. Prioritatea zero rămâne obținerea unei certitudini legislative și a unei validări rapide a administratorului, pentru ca anul 2027 să nu găsească piața nepregătită. Doar printr-o colaborare între stat și mediul privat, SGR va putea trece de la stadiul de proiect pe hârtie la o realitate funcțională care să „curețe mediul” și să dezvolte industria reciclării. Succesul acestei reforme fundamentale depinde acum de capacitatea de consolidare a actorilor privați și de o predictibilitate legislativă imediată.

Cristina Aramă este de părerea că, având în vedere dimensiunea redusă a pieței locale, există spațiu pentru un dialog constructiv între ambele asociații, care au depus dosarele la concurs. „Susținem organizarea unei mese de negocieri cu Ministerul Mediului pentru a analiza o gestionare co mună a sistemului. O colaborare între toate părțile interesate ar asigura o infrastructură mai eficientă și ar preveni fragmentarea eforturilor logistice”, susține ea.