Potrivit unui comunicat al ANRE, reducerea reflectă scăderea costurilor de procurare a gazelor și returnarea excedentelor tarifare acumulate la începutul anului.
„Prețul mediu anual de procurare a gazelor naturale estimat pentru anul 2026 este de aproximativ 404 euro pentru 1000 m³ (echivalent al aproximativ 38 euro/MWh), comparativ cu circa 487 euro/1000 m³ (echivalent al aproximativ 46 euro/MWh), inclus în structura prețurilor reglementate petru anul 2025, ceea ce reprezintă o scădere de aproape 17%.”, se menționează în comunicat.
În plus, la stabilirea prețurilor, ANRE a inclus corecții din excedentele tarifare de la începutul anului 2026, în valoare totală de peste 330 milioane lei. Aceste sume sunt restituite consumatorilor prin diminuarea prețurilor reglementate aplicabile în perioada februarie–decembrie 2026.
Aminitim că S.A. „Energocom” depusese anterior cererea de ajustare a prețurilor pentru 2026, estimând un preț mediu de procurare de 8 206 lei/1 000 m³, iar prețul mediu reglementat de furnizare, fără corecții, la 12 435 lei/1.000 m³.
Noua decizie ANRE include toate componentele prețului: costul gazelor, transportul și distribuția, cheltuielile de furnizare și rentabilitatea reglementată. Structura prețului final (presiune joasă)
În structura prețului final plătit de consumatori costul gazelor naturale reprezintă aproximativ 58%; distribuția - circa 36%; transportul – circa 2,6%; cheltuielile furnizorului – aproximativ 2,7%, iar rentabilitatea reglementată este de 0,6%.
Noile prețuri vor intra în vigoare la momentul publicării deciziei ANRE în Monitorul Oficial.