În 2025, deficitul respectiv a depășit 200 milioane de dolari, în condițiile în care exporturile au fost de aproximativ 596 milioane dolari, iar importurile au ajuns la aproape 800 milioane dolari.
Diferența dintre producția locală și importuri devine evidentă în analiza impactului economic total. În sectorul cărnii de porc, producția internă generează până la 8,5 miliarde lei, deoarece implică un lanț extins de activități - de la producția de furaje și servicii agricole până la procesare, transport și comerț. În schimb, importul aceluiași volum generează doar 4-4,3 miliarde lei, întrucât o mare parte din valoare este creată în afara țării.
Aceeași logică se regăsește în industria zahărului, unde producția locală generează aproximativ 4,45 miliarde lei, față de doar 1,2-1,5 miliarde lei în cazul importurilor. Practic, economia pierde o parte semnificativă din valoarea care ar putea fi generată intern, afirmă expertul.
De asemenea, în sectorul porcin, producția internă contribuie la buget cu 800- 1000 milioane lei, prin impozite pe salarii, profit și consum generate pe întreg lanțul economic, în timp ce importurile aduc doar 250-300 milioane lei, preponderent din TVA. În industria zahărului, situația este similară: producția locală generează între 420 și 600 milioane lei pentru bugetul public, iar importurile contribuie cu doar 90–120 milioane lei.
Sectorul agroalimentar a devenit un contributor important la bugetul public, fiscalizarea crescând de circa 80 de ori în ultimii 20 de ani, de la 11 milioane lei la peste 800 milioane lei anual. Această evoluție „reflectă trecerea de la producția de subzistență la un model organizat și fiscalizat. Totuși, această tendință este pusă în pericol de creșterea importurilor, care reduc baza de impozitare internă”, explică expertul.
Tabelul 1. Modelare economică: producția internă versus importuri
| Ramură economică / Indicator | Zahăr: Producție |
Zahăr: Import |
Porc: Producție |
Porc: Import |
|---|---|---|---|---|
| Furnizorii inputuri/industrie (mil. lei) | 300-500 | 0 | 1.500-1.800 | 0 |
| Vânzările fermierilor/fermelor (mil. lei) | 500-700 | 0 | 2.000 | 0 |
| Vânzările fabricilor/procesatorilor (mil. lei) | 1.000-1.300 | 0 | 800 | 800 |
| Vânzările rețelelor de magazine (mil. lei) | 1.200-1.500 | 1.200-1.500 | 3.000-3.300 | 3.000-3.300 |
| Consumul local generat de salarii (mil. lei) | 350-450 | 0 | 600-750 | 180-200 |
| TOTAL rulaj direct economia națională (mil. lei) | 3.350-4.450 | 1.200-1.500 | 6.700-8.500 | 4.000-4.300 |
| Terenuri agricole utilizate (mii ha) | 14.000 | 0 | ~65-75 | 0 |
| Forța de muncă (persoane/estimat) |
3.000-4.500 | Ignorabil | 5.500-6.500 | 1.000-1.500 |
| Încasări la Bugetul Public Național (mil. lei) |
420-600 | 90-120 | 800-1.000 | 250-300 |
Sursa: www.ionita.md