Actualitate

Tichetele de masă intră în era electronică, cele pe suport de hârtie vor fi eliminate

Tichetele de masă vor fi digitalizate complet, cele pe suport de hârtie urmând a fi eliminate. Guvernul a aprobat o serie de modificări la regulamentul privind modul de administrare a tichetelor, care stabilesc inclusiv faptul că valoarea acestora urmează a fi calculată strict în funcție de timpul efectiv lucrat. Acestea vor intra în vigoare din 26 februarie.

Proiectul de lege în acest sens a fost adoptat  de Executiv în iunie 2025. „Noile reglementări vor facilita procesul de gestionare și vor contribui la crearea unui sistem de tichete de masă mai flexibil și mai accesibil pentru toți salariații”, declara la acel moment ministra Finanțelor de atunci, Victoria Belous, în prezent deputată în Parlamentul Republicii Moldova.

Potrivit noilor prevederi, angajații care muncesc în ture de noapte sau care au un program incomplet vor primi tichete de masă proporțional cu orele lucrate. Ana Nicolaescu, CEO NGA Accountancy, spune că, în mod general, un tichet se acordă pentru o zi completă de muncă”, iar dacă timpul lucrat este parțial — fie în regim de zi, fie de noapte — valoarea tichetului se calculează proporțional cu durata efectivă a muncii. „Modalitatea concretă de calcul poate fi detaliată în regulamentul intern al angajatorului, dar se aplică principiul: dreptul se acordă în funcție de timpul efectiv lucrat”, precizează ea.

Modificările prevăd și că angajații, care își încetează contractul individual de muncă, păstrează dreptul de a utiliza sumele deja transferate pe suportul electronic al tichetelor, acestea fiind valabile timp de șase luni de la data transferului.

Referindu-se la impactul digitalizării asupra companiilor, Ana Nicolaescu subliniază că digitalizarea schimbă fundamental modul de administrare a tichetelor de masă. „Prin eliminarea suportului pe hârtie și trecerea la format electronic, companiile pot gestiona integral procesul prin platforme digitale — de la alocare până la raportare fiscală”, explică ea.

Asta înseamnă costuri administrative mai mici, mai puține erori, evidență în timp real și un control mai bun asupra utilizării fondurilor. „Integrarea cu sistemele contabile și salariale reduce semnificativ volumul de muncă pentru contabili”, spune directoarea NGA.

La rândul lor, angajații, odată cu eliminarea tichetelor pe hârtie, obțin o serie de avantaje suplimentare: siguranță sporită, posibilitatea utilizării inclusiv pentru plăți online și eliminarea riscului de pierdere sau deteriorare a tichetelor fizice.

În prezent, peste 50 mii de angajați din aproximativ 800 de companii beneficiază de tichete de masă, valoarea medie a unui tichet fiind de circa 60 de lei. Tichetele cu valori cuprinse între 35 și 70 de lei rămân neimpozitate. Autoritățile susțin că modificările vor contribui la un sistem mai eficient și mai transparent, cu beneficii atât pentru angajați, cât și pentru companii

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?