AVICULTORII MOLDOVENI au umplut golul lăsat de suspendarea importurilor cărnii de pasăre din Ucraina
Sectorul avicol autohton tocmai a traversat una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă și a trecut testul cu brio. În doar câteva luni, piața locală s-a confruntat cu un scandal de siguranță alimentară declanșat de furaje contaminate cu metronidazol, o suspendare temporară a importurilor ucrainene și o dispută diplomatică cu Kievul.
Pe acest fundal sumbru, a apărut însă și o veste pozitivă: în februarie, Comisia Europeană a autorizat întreg teritoriul Republicii Moldova să exporte carne de pasăre pe piața UE.