Cine poate salva e-commerce-ul moldovenesc?
La prima vedere, cifrele din e-commerce par să meargă în direcția bună. Vânzările online au însumat aproximativ 8,93 miliarde de lei în 2024, aproape de trei ori mai mult față de 2018, arată datele unui studiu al AmCham Moldova. Cu toate acestea, comerțul electronic reprezintă doar circa 6% din totalul retailului, cea mai scăzută rată din Europa. Din cele aproximativ 2,8 mii de magazine online care activează în țară, 44,6% nu au înregistrat nicio tranzacție cu cardul în prima jumătate a anului 2025, funcționând ca simple vitrine digitale, iar comenzile sunt finalizate, în cele din urmă, cu bani cash la livrare. De ce este atât de greu să pui în mișcare comerțul electronic autohton și cine are șanse să reușească acolo unde alții au eșuat?