Pachetul de ajutor economic de 1,9 miliarde de euro oferit de Uniunea Europeană Republicii Moldova este cel mai mare de la independență încoace. Acesta va fi disponibil în următorii trei ani și este destinat unor proiecte care țin de infrastructură, reziliență economică și energetică.
„Vom renova școli, vor fi construite două spitale noi, la Bălți și Cahul, vom investi în conexiuni mai bune în țara dumneavoastră și cu vecinii dumneavoastră, cum ar fi drumul Chișinău – Iași – Odesa sau râurile de peste râul Prut, vom investi în rețeaua energetică, cu linii care să vă conecteze la rețeaua europeană”, spune David Mcallister, președintele comisiei Afaceri Externe a Parlamentului European.
„Este extrem de important să ne mobilizăm toți, nu doar toate autoritățile, dar și întreaga societate, să explorăm această fereastră unică de oportunitate extrem de rară pe care ne-o oferă Uniunea Europeană în perspectiva de extindere. Lucrăm activ pentru a fi gata, pe intern, pentru aderare, până în 2030”, a declarat, la rândul său, vicepreședinta Parlamentului de la Chișinău Doina Gherman.
Aflat în vizită la Chișinău la finele lunii februarie, David McAllister, alături de alți colegi europarlamentari, a fost primit la Președinție de Maia Sandu. Discuțiile cu șefa statului au inclus și provocările externe cu care se confruntă țara noastră, precum și angajamentul Republicii Moldova de a-și consolida reziliența, de a menține pacea și de a contribui la securitatea regională, inclusiv la frontiera de est a Uniunii Europene.