Сompanii

Sergiu SPOIALĂ: Ne propunem să consolidăm rolul Aeroportului Chișinău de nod aerian regional

În pofida stereotipului potrivit căruia managementul privat este mai eficient decât cel public, după revenirea, în martie 2023, în gestiunea statului, Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a înregistrat o relansare rapidă: trafic dublat și profit substanțial mai mare. Combinată cu preluarea spațiilor comerciale și o politică activă de dezvoltare, administrarea profesionistă a generat o creștere accelerată, iar la momentul scrierii articolului, numărul pasagerilor deserviți de AIC a depășit borna istorică de șase milioane. Despre evoluția Aeroportului Internațional "Eugen Doga" - Chișinău ne-a relatat administratorul întreprinderii Sergiu SPOIALĂ.

BC: Dle Spoială, ce factori au determinat creșterea spec taculoasă a veniturilor și a profitului AIC în 2023-2025?

Sergiu Spoială: Creșterea se datorează mai multor factori-cheie. În primul rând, traficul de pasageri a înregistrat o creștere accelerată, datorită implementării unei politici atractive pentru operatorii aerieni și diversificării rutelor internaționale. În al doilea rând, ajustarea politicii tarifare pentru serviciile aeroportuare și dezvoltarea segmentului non-aeronautic au contribuit semnificativ la majorarea veniturilor. În plus, gestionarea eficientă a costurilor operaționale, optimizarea proceselor interne și transparența raportărilor financiare și operaționale au permis nu doar creșterea veniturilor, ci și majorarea profitului.

BC: Ce parte din această creștere provine din eficien tizarea operațională și ce parte – din schimbări con tabile sau gestionarea spațiilor comerciale?

Sergiu Spoială: Pe partea contabilă, diferențierea tarifelor și ajustarea politicilor comerciale au generat aproximativ 6% din creșterea veniturilor aeroportuare, ceea ce reflectă modul în care aplicarea corectă a regulilor financiare contribuie la performanță.

Cât privește partea operațională, creșterea traficului de pasageri a generat aproape 35% din totalul creșterii veniturilor.

Combinația dintre gestiunea financiară riguroasă și eficiența operațională a creat o bază solidă pentru dezvoltarea sustenabilă și menținerea trendului pozitiv în continuare.

Aeroportul Internațional Chișinău poate continua să investească în infrastructură, să atragă noi rute și operatori și să ofere pasagerilor servicii de calitate, menținând un echilibru între profitabilitate și dezvoltare sustenabilă, spune Sergiu SPOIALĂ, administrator AIC.

BC: Cât de sustenabil este acest nivel de profit pe termen lung, având în vedere investițiile necesare și evoluția traficului?

Sergiu Spoială: Nivelul actual de profit este sustenabil pe termen lung, datorită strategiei financiare și operaționale solide. Tarifele aeroportuare sunt revizuite anual, ceea ce ne permite să asigurăm recuperarea investiții lor pentru perioadele curente și viitoare, inclusiv pentru proiectele de modernizare și extindere a terminalelor.

În paralel, evoluția pozitivă a traficului de pasageri, combinată cu eficiența operațională și diversificarea veniturilor non-aeronautice, creează o bază stabilă pentru menținerea profitabilității pe termen mediu și lung. Astfel, AIC poate continua să investească în in frastructură, să atragă noi rute și operatori și să ofere pasagerilor servicii de calitate, menținând un echilibru între profitabilitate și dezvoltare sustenabilă.

BC: Ce garanții există că AIC nu va repeta proble mele de transparență și monopol apărute în pe- rioada concesiunii?

Sergiu Spoială: Statutul de Întreprindere de Stat e prezintă prima și cea mai importantă garanție. Toate procesele de administrare, achiziții, investiții și relații contractuale sunt desfășurate strict în conformitate cu legislația națională, sub controlul instituțiilor statului.

Transparența este asigurată prin aplicarea procedurilor legale de achiziții publice, prin raportări periodice, audituri și mecanisme clare de control și monitorizare. În plus, activitatea aeroportului este supra vegheată de autorități de reglementare și de organe de control financiar, ceea ce exclude apariția unor practici netransparente sau monopoliste.

Un alt element esențial este separarea clară a rolurilor: aeroportul acționează ca administrator al infrastructurii, iar accesul operatorilor economici la servi cii se face pe baze concurențiale, nediscriminatorii și transparente. Scopul nostru este crearea unui mediu corect și deschis, care să aducă beneficii pasagerilor și industriei aviatice în ansamblu.

BC: Este pregătită echipa managerială actuală a AIC să implementeze proiectul de modernizare de 700 de milioane de lei?

Sergiu Spoială: Suntem pregătiți atât din punct de vedere strategic, cât și operațional. În prezent, aero portul utilizează la maximum capacitățile existente, iar proiectul vizează alinierea infrastructurii la cerin țele actuale și viitoare de trafic, siguranță, securitate și calitate a serviciilor.

Din punct de vedere al guvernanței, proiectul va fi implementat cu respectarea strictă a legislației privind achizițiile publice, managementul investițiilor capi tale și controlul financiar. Toate etapele – de planifi care, proiectare, execuție și monitorizare – au mecanisme de raportare și control care să asigure transparența și utilizarea eficientă a fondurilor. Implementarea este planificată pentru anul 2026 și are drept obiectiv principal creșterea capacității de procesare a pasagerilor și îmbunătățirea nivelului de confort, prin optimizarea fluxurilor, extinderea zonelor operaționale și modernizarea facilităților existente. În paralel, echipa managerială asigură continuitatea operațională a aeroportului pe durata lu crărilor, astfel încât impactul asupra pasagerilor și operatorilor aerieni să fie minim.

BC: În ce măsură creșterea traficului se datorează pasa gerilor din Ucraina și cum vă pregătiți pentru momentul când spațiul aerian în țara vecină va fi redeschis?

Sergiu Spoială: Deși pasagerii din Ucraina reprezintă sub 30% din totalul traficului, dinamica aeroportului se datorează preponderent creșterii cererii pe alte piețe. În ultimul an, AIC a înregistrat o creștere a traficului de aproape 50%, ritm care depășește semnificativ media regională.

Evoluția confirmă faptul că dezvoltarea aeroportului nu depinde de un singur segment de pasageri, ci se bazează pe diversificarea fluxurilor, extinderea rețelei de destinații și pe atragerea de noi operatori aerieni. Consolidăm activ conectivitatea cu piețele din Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și alte regiuni, astfel încât creșterea să rămână sustenabilă pe termen mediu și lung, inclusiv în contextul unei eventuale redeschideri a spațiului aerian din Ucraina.

BC: Cum priviți evoluția competiției cu aeroporturile vecine și ce loc vă propuneți să ocupe pe termen mediu și lung AIC în regiune?

Sergiu Spoială: AIC se poziționează azi ca principal nod regional, cu cea mai rapidă creștere din zonă – 47% anual și o rețea de 62 de destinații operate de mai mult de 30 de companii aeriene. Această dinamică confirmă atractivitatea aeroportului pentru operatori și pasageri și ne oferă un avantaj competitiv clar față de aeroporturile vecine.

Pe termen mediu și lung, ne propunem să consolidăm această poziție prin diversificarea piețelor, modernizarea infrastructurii și creșterea calității serviciilor pentru pasageri, astfel încât Aeroportul Internațional Chișinău să fie un aeroport preferat pentru călătorii din Republica Moldova și din regiune. Strategia noastră este de a combina conectivitatea extinsă cu eficiența operațională și standardele înalte de servicii, ceea ce ne va permite să menținem un avantaj competitiv clar în raport cu aeroporturile vecine.

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?