Companiile selectate provin din majoritatea regiunilor țării și activează în domenii diverse, de la producția de cosmetice organice și procesarea agroalimentară până la dezvoltarea de soluții IT pentru agricultură. Această diversitate reflectă strategia autorităților de a sprijini integrarea întreprinderilor mici și mijlocii locale în lanțurile valorice internaționale și de a stimula valoarea adăugată în toate sectoarele economiei.
Din totalul beneficiarilor, un număr de 22 de companii au accesat fonduri prin unitatea de implementare a Băncii Mondiale, care susțin orientarea afacerilor către piețele externe.
Potrivit Viceprim-ministrului Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, ODA parcurge o tranziție strategică către statutul de fond de dezvoltare. El a declarat că statul și-a asumat rolul de facilitator al sectorului privat prin instrumente financiare diversificate provenite din bugetul public, fonduri ale Uniunii Europene și parteneriate internaționale.
Vadim Codreanu, directorul ODA a anunțat digitalizarea integrală a procesului de aplicare la granturi începând cu luna iulie, moment în care semnătura electronică va deveni obligatorie pentru accesarea sprijinului nerambursabil. Pe lângă actualele scheme de granturi, instituția a menționat programul „FACEM Impact”, care oferă linii de creditare cu rată fixă de 4% pe termen de 10 ani și dezvoltarea unui nou instrument de Venture Capital destinat companiilor cu potențial ridicat de creștere care nu mai pot fi susținute prin mecanisme de creditare clasică.
Datele oficiale arată că firmele exportatoare prezintă o productivitate cu până la 30% mai ridicată și un ritm de creștere de două până la trei ori mai rapid față de entitățile orientate exclusiv către piața internă.