Actualitate

Subvenții mai puține, dosare mai mari: agricultura a trecut în 2025 pe modul „eficiență forțată”

Agricultura a beneficiat în 2025 de un fond de subvenționare mai mic, cu mai puține dosare aprobate și cu investiții ale fermierilor în prăbușire, dar cu proiecte individuale tot mai mari ca valoare.

Potrivit unui raport al Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), sumele autorizate din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) au coborât la 714,4 milioane de lei, în scădere cu 6,45% față de 2024, când au fost aprobate 760,5 milioane de lei. Numărul dosarelor autorizate s-a redus cu aproximativ 30%, de la 1 903 la 1 335, însă valoarea medie a unui dosar a urcat cu 33,9%, ajungând la 535,13 mii lei.

Declinul a fost și mai abrupt la capitolul investiții: fermierii au raportat în 2025 proiecte totale de 2,17 miliarde de lei, de peste două ori mai puțin decât în 2024, când investițiile au atins 4,66 miliarde de lei, un nivel cu 37% peste cel din 2023. Structura subvențiilor s-a reconfigurat vizibil între sectoare.

Cele mai mari creșteri au fost direcționate către infrastructura de producere, prelucrare și comercializare din sectorul vegetal, unde s-au autorizat 176,5 milioane de lei, cu 25,5 milioane peste nivelul din 2024. Sprijinul pentru sisteme și echipamente de irigare a urcat la 53,1 milioane de lei, în creștere cu 20,6 milioane, iar investițiile în infrastructura pentru produse de origine animală au ajuns la 47,9 milioane de lei, cu 15,4 milioane mai mult decât în anul precedent.

Pe partea opusă, cele mai mari reduceri au vizat tehnologiile de lucrare a solului, unde subvențiile au scăzut cu 82,8 milioane de lei, până la 101,3 milioane. Dezvoltarea infrastructurii aferente exploatațiilor agricole a pierdut 47,6 milioane, ajungând la 52,3 milioane, iar sprijinul pentru investițiile în exploatațiile zootehnice s-a redus cu 9,1 milioane, până la 121,4 milioane de lei.

Imaginea de ansamblu a arătat o agricultură care s-a contractat în volum, dar s-a concentrat pe proiecte mai mari și mai costisitoare, în timp ce prioritățile de finanțare s-au mutat spre procesare, irigare și infrastructuri cu valoare adăugată, în detrimentul investițiilor de bază.

Tabel 1. Măsurile cu cele mai mari majorări ale subvențiilor FNDAMR (2024–2025)

Măsura 2024
(mil. lei)
2025
(mil. lei)
Diferența
(2025-2024)
SP_2.8 Infrastructură producere / prelucrare / comercializare sector vegetal 151,00 176,51 +25,51
SP_2.2 Sisteme și echipamente pentru irigare 32,51 53,08 +20,57
SP_2.9 Infrastructură pentru produse de origine animală 32,46 47,86 +15,40

Sursa: AIPA

Tabel 2. Măsurile cu cele mai mari reduceri ale subvențiilor FNDAMR (2024–2025)

Măsura 2024
(mil. lei)
2025
(mil. lei)
Diferența
(2025-2024)
SP_2.10 Tehnologii de lucrare a solului 184,08 101,25 −82,83
SP_2.11 Dezvoltarea infrastructurii aferente exploatației 99,88 52,27 −47,61
SP_2.6 Investiții în exploatații zootehnice 130,47 121,41 −9,06

Sursa: AIPA

Vă place publicația? Distribuiți!

Ce cautam?