Potrivit proiectului de hotărâre, măsura urmărește alinierea legislației naționale la prevederile noului Cod Vamal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024, precum și respectarea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede eliminarea treptată a facilităților specifice zonelor economice libere.
În prezent, în ZAL Tvardița activează cinci companii, specializate în prelucrarea metalelor, producție industrială ușoară, ambalaje, prelucrare materiale plastice, activități logistice. Încetarea regimului de zonă liberă nu implică și încetarea activității întreprinderilor rezidente. Acestea își vor continua operațiunile conform regulilor generale, contribuind în continuare la dezvoltarea localității și a regiunii.
În contextul tranziției către regimul economic general și al ajustării politicilor industriale, activitățile desfășurate pe platforma ZAL Tvardița vor fi integrate în cadrul normativ obișnuit, în concordanță cu obligațiile europene ale Republicii Moldova.
Datele privind funcționarea zonelor economice libere arată că ponderea ZAL Tvardița în totalul investițiilor la nivel național este una redusă. Investițiile realizate până la 31 decembrie 2024 însumau 24 milioane dolari, echivalentul a 3,9% din totalul investițiilor în zonele economice libere. Media anuală a investițiilor, de aproximativ 0,8 milioane dolari, reflectă specificul teritorial și funcțional al platformei. Valoarea investițiilor raportată la suprafața utilizată este de 16,8 mii dolari per hectar.
ZAL Tvardița a fost înființată în 1996, pentru o perioadă de 30 de ani, pe un teren de 3,57 ha aflat în raza Primăriei Tvardița, cu scopul de a stimula dezvoltarea economică a regiunii prin facilități fiscale și vamale. Pe durata funcționării sale, zona a contribuit la atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă la nivel local, având un rol important în primele etape ale dezvoltării economice a comunității.