Executivul de la Chișinău a aprobat pe 29 aprilie modificarea Legii contabilității și raportării financiare, transpunând Directiva delegată a UE care ridică pragurile de clasificare. Noile limite vor fi aplicate începând cu raportarea pentru anul 2027 și urmăresc corectarea efectelor inflației, care a împins artificial companiile în clase de raportare mai complexe, cu costuri administrative mai mari.
În urma recalibrării, întreprinderile mici vor scădea de la 6 152 la 5 024, iar ponderea lor se va reduce de la 8,95% la 7,31%. Întreprinderile mijlocii vor coborî de la 207 la 89, cu o diminuare a ponderii de la 0,30% la 0,13%. În cazul celor mari, numărul se va reduce de la 48 la 41, iar ponderea de la 0,07% la 0,06%. Astfel, o parte dintre companiile care treceau în categorii superioare exclusiv din cauza inflației vor reveni la regimuri simplificate de raportare.
Noile praguri sunt identice cu cele aplicate în statele membre ale UE. Pentru microîntreprinderi, limitele cresc de la 5,6 milioane lei la 8,5 milioane lei pentru active și de la 11,2 milioane lei la 17 milioane lei pentru venituri. Pentru întreprinderile mici, plafonul urcă la 95 milioane lei pentru active și 190 milioane lei pentru venituri, față de 63,6 milioane și 127,2 milioane lei în prezent. Întreprinderile mijlocii vor avea limite de până la 480 milioane lei pentru active și 960 milioane lei pentru venituri, iar cele mari vor depăși aceste valori.
Proiectul introduce și mecanismul european de ajustare periodică: Comisia Europeană va revizui cel puțin o dată la cinci ani pragurile de clasificare, iar dacă inflația o impune, acestea vor fi modificate prin acte delegate. Moldova va actualiza automat legislația pentru a menține compatibilitatea cu standardele UE și pentru a preveni noi distorsiuni generate de evoluția prețurilor.