GHENADIE BOLEACU: Calitatea, stilul și prețul corect mențin Ambianța în top de 25 de ani!

Dle Ghenadie Boleacu, ați cutezat să începeți activitatea pe piața mobilei din Republica Moldova încă la sfârșitul anilor 1990, o perioadă turbulentă, plină de dificultăți, incertitudini și pericole pentru tinerii antreprenori în special. Cum au fost acele începuturi și cum ați reușit să vă ocupați locul pe piață?

Ghenadie Boleacu: Am început afacerea în 1999. Timpurile erau grele. După criza din 1998, leul se devalorizase, industria era la pământ. Pe atunci, se importa mobilă din Polonia, Româna și Cehia. Pentru început, am încercat și eu să comercializez mobilă de import. Am închiriat un camion și am mers la fabricile de mobilă din Polonia. L-am încărcat și l-am adus acasă.

Atunci, era foarte dificil de importat, deoarece trebuia să treci peste mai multe hotare. Pe drumuri, erau multe posturi de poliție, criminalitate și mai multă. Trebuia să plătești taxe pentru diferite porțiuni, așa-numitele taxe de protecție. Când am ajuns, în sfârșit, acasă, am calculat cât m-a costat în total mobila adusă în Chișinău și am înțeles că era cu mult peste prețul de atunci de pe piață, dar, mai ales, peste capacitatea de cumpărare a populației.

Cât stăteam în rând să fie încărcat camionul – un rând foarte mare, de altfel, am mers prin secțiile de producere a mobilei și am văzut cum se lucra cu tehnologii moderne, cu utilaj german. Și până am ajuns acasă, m-am gândit: de ce să nu dau eu de lucru oamenilor noștri, dar să le dau polonezilor? Nu-i mai bine să deschid un atelier și să produc singur mobila aici?! Zis și făcut: am închiriat un atelier în spatele fabricii Viitorul, am angajat trei muncitori și am lansat afacerea. Am pornit de la un living și un colțar de bucătărie. Costurile cu forța de muncă erau încă destul de mici, resursele energetice erau ieftine, dar și materia primă pe care o primeam din fostele republici sovietice costa puțin. Ne rămânea doar să găsim produsul potrivit pentru piața noastră. Și l-am găsit. Era vorba de colțare de bucătărie ajustate prefect pe dimensiunile apartamentelor de atunci, care erau în mare parte de același standard.

Profilele le aduceam din Odessa, lemnul îl cumpăram din Ucraina și Belarus. Atunci, pe piață, prețul unui colțar de bucătărie era de 120 de dolari, iar nouă, prețul de cost ne ieșea tot 120. Și m-am gândit cum să-l fac mai ieftin. Am produs patru bucăți și le-am scos la vânzare. Treptat, am coborât prețul de la 120 la 95 și într-o zi, s-au vândut toate. Așa am stabilit prețul optim. Dar trebuia să-mi mai rămână și mie ceva valoare adăugată. Am căutat cum să reduc din costuri. Stofa adusă din Odessa se vindea cu patru dolari metrul. Am mers la Odessa și am găsit cu doi dolari. Așa cum pentru un colțar foloseam patru metri, am redus costul de producere cu opt dolari. Mai departe, pentru un colțar aveam nevoie de șapte metri de PAL melaminat. Acesta era adus din Ungaria, de un singur importator local, care îl vindea cu șapte dolari metrul pătrat și mai dădeam un dolari pentru tăiat. Am văzut ce mașină de tăiat folosea acesta și am mers în Turcia, în Istanbul, unde ea se producea. Prețul strungului era de trei mii de dolari, dar îmi scădea prețul laminatului cu șapte dolari pentru o unitate de mobilă. Așa cum nu aveam bani, le-am zis că îl plătesc dublu, dar să mi-l vândă în rate, în decurs de un an, cu 500 de dolari pe lună. Am bătut palma. După asta, am plecat la fabrica din Ungaria să cumpăr laminatul direct de la producător. Acolo, prețul era de 4,5 dolari pentru un metru pătrat. Un camion cu laminat costa vreo 13 mii de dolari, bani pe care eu nu-i aveam la acel moment. Am mers la unchii mei, Iurie Borș de la „Creator Iurie Borș” și Pavel

Borș de la „Confort”, care tot cumpărau laminatul de la importatorul moldovean, cu șapte dolari metrul și le-am propus să le aduc și pentru ei, doar să-mi împrumute bani pentru doi paleți pe care urma să-i întorc pe măsură ce vindeam colțarele mele. Aduceam 12 paleți pentru ei și doi pentru mine – de atâta aveam nevoie atunci pentru ca cei trei muncitori să lucreze timp de o lună.

95$ costa primul colțar de bucătărie produs de Ambianța în 1999

Așa s-a pornit lucrul. Costul de producere a scăzut la 80 de dolari și le vindeam cu 95 de dolari. Produceam câte trei bucăți pe zi și peste 60 pe lună. Tot ce produceam, se vindea imediat. Deci, obțineam niște bani frumoși pentru acele vremuri. Peste șase luni, am decis să majorez capacitatea atelierului până la 15 oameni. Am mers în sat, la părinții mei și am găsit imediat încă 12 muncitori. Am sporit producerea la 15 colțare pe zi, care se vindeau în aceeași zi în care erau produse, la piața din Calea Basarabiei. Atunci, cererea era mare, lumea era săracă și o marfă la preț corect se vindea din start.

După ce mi-am extins afacerea, am început să investesc profitul în crearea unui spațiu propriu de producere. În atelierul închiriat nu mai aveam unde să mă extind, am luat în chirie alt spațiu, mai mare, care mi-a permis să cresc numărul de angajați. Pe parcurs, mi-am construit o rețea de distribuitori în toată țara, inclusiv în partea stângă a Nistrului, unde vindem până în prezent. În 2003, când m-am mutat în fabrica proprie, construită, aveam deja 300 de angajați.

Care fabricau doar colțare?

Ghenadie Boleacu: Am extins sortimentul de produse, însă fabricam în special bucătării și dormitoare. Logica e simplă: cel puțin de 2000 de ani, oamenii mănâncă la masă și dorm în pat. Dacă acest lucru nu s-a schimbat în ultimii 2000 de ani, nu se va schimba nici în viitorii două mii. Am ales să produc pe segmentul de mobilă corp pentru a nu le face concurență celor doi unchi ai mei, care produc mobilă premium și mobilă moale. Eu produceam pe segmentul econom și mediu, care este și cel mai mare. Cred că vreo 70% din moldoveni reprezintă acest segment de piață, unde profitul vine din volumul mare al producției, or adaosul comercial este destul de redus.

Da, mai există ateliere individuale, fabrici mici pe acest segment, însă ele nu-și pot permite nici prețurile, nici standardele noastre de calitate. Pe lângă accesibilitatea ca și preț, mobila noastră este și ușor de asamblat. Am studiat cum funcționează sistemul IKEA în acest sens și am decis să facem o mobilă simplu de asamblat, chiar și individual, de către cumpărător.

În primii ani de activitate, am calculat numărul de apartamente din Chișinău și am constatat că, la ritmul de producere de atunci, aveam nevoie de 102 ani ca să acoperim necesitatea pieței. Am sporit constant volumul de producere și acum, în fiecare al patrulea apartament din Chișinău, există mobilă de-a noastră.

Totuși, la un moment dat, ați decis să treceți Prutul. De ce ați făcut acest pas și cum v-ați aco- modat pe piața românească?

Ghenadie Boleacu: Prin 2008, am înțeles că piața Republicii Moldova este prea mică pentru noi. Aveam posibilitatea să creștem cu 25% pe an, dar nu aveam unde vinde pe piața internă. Da, am fi putut face dumping și să falimentăm micii producători de pe același segment, dar care este sensul? Oricum, am fi ajuns, la un moment dat, să simțim că piața este neîncăpătoare. Astfel, în 2008, am mers la o expoziție în București, unde am expus mobila și, timp de trei zile, am luat 70 de distribuitori pe toată țara. Am deschis un depozit și am început a lucra. Intrarea pe piața românească a fost ca și cum ai sări din acvariu în mare. Da, apa e mai sărată, mai sunt niște rechini, dar merită. Este cu totul alt nivel.

Am început să vindem pe piața românească tot surplusul de la noi. Dar au fost necesare investiții noi, totul trebuia pornit de la zero. Nu cunoșteam condițiile, prețurile, logistica, țara e mai mare, era altă cultură a consumatorului. Și era vorba de una din cele mai dezvoltate industrii a mobilei din Europa de Est. Încă în URSS, mobila românească în casă însemna prestigiu. În plus, e altă piață, locuințele, apartamentele sunt altfel planificate. În România, spre exemplu, locuințele se dau în exploatare cu o parte de mobilă, cu bucătăria incorporată. Când am început să lucrăm, am primit comenzi mari de bucătării pentru diferite tipuri de proiecte imobiliare. Atunci, am înțeles că trebuie să abordăm altă strategie. Era vorba de segmentul premium. Cine își permitea atunci locuințe de 100 mii de euro, nu mai cumpăra colțare pentru bucătărie de 95 de euro sau dormitoare de 350 de euro. El își dorea bucătărie de 2000 de euro și dormitor de 1500. Plus mobilă pentru living. Iată aici, am avut de experimentat cu o multitudine de modele, forme, culori.

Atunci, după aderarea la Uniunea Europeană, România începuse să se dezvolte cu pași mari. În București, începuseră să apară sectoare rezidențiale noi cu un spectru foarte variat de modele de apartamente. Pe de altă parte, generațiile noi de consumatori veneau cu alte preferințe și exigențe. Am mers atunci la expoziții în Milano, în Köln, Germania, pentru a vedea tendințele industriei în ce privește formele și culorile. După ce am studiat trendurile, am început să ne dezvoltăm. În 2010, am intrat pe piața din Iași, în 2011 – în Brașov, în 2015 – în Cluj.

Acum, avem patru depozite, patru filiale cu propriile distribuții, cu saloane. Producția rămâne aici, în Republica Moldova, în trei fabrici de mobilă. Experiența din România ne-a ajutat și când a început dezvoltarea imobiliară din Chișinău. Au apărut și la noi apartamente cu planificări variate. Soluția este să urmărim trendurile, deoarece, ceea ce se vinde azi în Germania, ajunge peste doi ani în România, iar peste alți doi – la noi. Noi aducem moda. Vedem culorile care se vând acolo și le punem în saloanele noastre, ca să se obișnuiască ochiul cumpărătorului. Lumea trece și se uită. La început, nu cumpără nimeni. Peste un an, se vând 2-3 modele pe săptămână. Peste doi ani – 10, peste patru ani, toți vor astfel de modele.

De 2000 de ani cel puțin, oamenii mănâncă la masă și dorm în pat. Dacă acest lucru nu s-a schimbat în timpul ultimilor 2000 de ani, nu se va schimba nici în viitorii două mii.

Ce greșeli și dificultăți din activitatea companiei au servit drept învățăminte și v-au ajutat să creșteți?

Ghenadie Boleacu: Pentru mine, fiecare greșeală este o lecție. Cel mai dificil moment pentru companie a fost criza din anul 2009. Era cât pe ce să intrăm în incapacitate de plată. Profitabilitatea era de 15%, iar vânzările scăzuseră cu 35%. Nu puteam acoperi nici măcar sala-riile. Venea sfârșitul lunii și credeam că e gata, s-a terminat. Mergeam pe la bănci să luăm împrumuturi ca să supraviețuim. A trebuit să reducem cheltuielile și sepunea întrebarea – disponibilizăm oamenii și supraviețuim sau ne ducem cu toții la fund? Am găsit altă soluție. Am adunat angajații și le-am spus: Reducem săptămâna de lucru astfel încât ea să dureze de luni până joi la ora 14:00. Vă plătim doar pentru această perioadă, dar faceți lucrul pentru o săptămână. Astfel, vă păs- trăm pe toți. Dacă sunteți împotrivă, suntem nevoiți să concediem 25% din personal. Toți au fost de acord. Am strâns atunci cureaua și am supraviețuit. Peste un an, a început să se redreseze situația în România și să ne revenim. La noi, a mai durat ceva timp până s-a restabilit situația. Prin 2014, ne-am revenit complet și în următorii cinci ani, până în 2019, am avut o creștere fulminantă. Atunci, în criză, au dispărut foarte multe companii de pe piață, în special de pe segmentul mediu și premium. Au supraviețuit cei de pe segmentul econom.

Odată cu evoluția pieței și sporirea capacității de cumpărare a populației, a crescut și gradul de competitivitate. Ce întreprindeți pentru a face față concurenței tot mai strânse?

Ghenadie Boleacu: Competiția e foarte mare. Iată acum, trecem printr-o altă criză, generată de dificultățile cauzate de războiul din Ucraina. Acolo, vindeau foarte multă mobilă turcii, polonezii și bulgarii. Acum, toată marfa respectivă, care nu ajunge în Rusia și Ucraina, este redistribuită pe alte piețe, inclusiv la noiși în România. În special, marfa turcească este vândută la prețuri cu mult sub cele de piață. Datorită devalorizării puternice a valutei lor naționale, costurile mărfurilor din Turcia s-au redus semnificativ. Noi ne ținem pe baza brandului, numelui, calității superioare. În prezent, pentru a supraviețui, companiile sunt obligate să treacă printr-un proces de modernizare și adaptare la noile tehnologii.

Cum face față Ambianța acestor exigențe ale timpului?

Ghenadie Boleacu: Tehnologiile sunt o temă aparte și noi punem un mare accent pe ele. În primul rând, din cauza deficitului forței de muncă. Suntem nevoiți să automatizăm procesul de lucru ca să nu pierdem volumul de producere. Cumpărăm roboți, linii automatizate, care sunt destul de scumpe. Era mai bine când dădeam de lucru la 100 de angajați decât doi roboți de câte 300 mii de euro fiecare. Prima dată am înțeles că trebuie de cumpărat roboți în loc de muncitori în 2019, când am fost în China, la o expoziție de tehnică, deși am văzut primul robot într-o fabrică de mobilă încă în 2000, în Germania. Acesta costa pe atunci 350 mii de euro. Atunci, eu plăteam salarii de 250 de euro angajaților și, dacă aș fi înlocuit o parte din ei cu roboți, aș fi avut nevoie de 25 de ani ca să-mi recuperez investiția. Acum, un muncitor începător fără calificare primește cel puțin 500 de euro, media fiind de 750 de euro. Un robot Hyunday, pe care l-am văzut la o expoziție, îl puteam cumpăra cu 93 mii. Și când am calculat, în doi ani și jumătate, îmi scot baniipe un robot. Acum, e convenabil.

Așa am ajuns la automatizare. Forță de muncă nu prea este, iar ceea ce este e foarte scump. Vrei nu vrei, ne mișcăm spre un model în care avem mai puțini angajați, dar mult mai bine plătiți, dar și automatizare și tehnologizare cât mai multă.

Cu forța de muncă mai este o problemă. Universitățile de la noi învață oamenii nu pentru nevoile pieței muncii locale. Cât e de scump să pregătești timp de cinci ani un profesionist? Și noi îi facem pentru industria Europei. Lucrăm cu școlile profesionale, aducem elevi, studenți, le facem excursii, îi invităm la practică și îi și plătim. Un maistru operator la un utilaj simplu trebuie învățat timp dedouă luni la modul practic. El nu produce, el strică materialul și noi îl și plătim pe deasupra. Și se întâmplă că-l pregătim, el lucrează un sezon și pleacă peste hotare sau în construcții, că acolo se plătește mai bine.

Intrarea pe piața românească a fost precum ai sări din acvariu în mare. Da, apa e mai sărată, mai sunt niște rechini, dar merită. Este cu totul alt nivel.

Cum faceți față competiției de pe piața românească și cum vă adaptați noilor trenduri globale de marketing, care se orientează tot mai mult pe online?

Ghenadie Boleacu: Cumpărătorii români spun că mobila noastră are ceva deosebit. Și de aceea, o cumpără. Pe piața românească, este o concurență foarte mare. Acolo, există fabrici mari, deschise cu investiții din fonduri europene, și prețurile lor sunt mai mici. Dar noi avem succes, deoarece cumpărătorilor le place designul. Mobila noastră e făcută cu gust. Noi studiem evoluția gusturilor pe piețele internaționale. În plus, lucrăm cu dezvoltatorii imobiliari, care au comenzi pentru locuințele pe care le scot la vânzare. De asemenea, acumulăm o experiență frumoasă în Marea Britanie, unde mobilăm o serie de rețele hoteliere. Și acolo, din start, vedem trendurile. Acum, lucrăm și cu magazinele online. În Germania, spre exemplu, vindem prin intermediul lor – niște băieți ne-au văzut la o expoziție și ne-au propus colaborare. Dar nu merge totul așa de strălucit cum ne-am dori. Și vă zic de ce. Chiar și cel mai mare magazin online de mobilă din lume are o problemă. Înainte de a cumpăra mobila, omul vrea s-o vadă, să pună mâna pe ea, s-o simtă, s-o pipăie, deoarece este vorba despre confortul lui. Nu este ca în cazul unui iPhone, unde vezi parametrii descriși, culoarea și îți faci o imagine clară despre produsul pe care îl cumperi online. În cazul mobilei, e cu totul altceva. Spre exemplu, partenerul nostru Dedeman, cea mai mare rețea de bricolaj din România, are o platformă online, pe care o promovează intens, dar vinde doar 6% din mărfuri prin intermediul ei. Am promovat anul trecut un pat, pe care voiam să-l vindem prin intermediul lor. L-am livrat lor și ei l-au pus în 20 de magazine din 60 și au zis să încerce să vândă mai mult pe online. A început să se vândă, dar nu prea bine. Când am intrat într-o campanie de publicitate, vindeam câte 800 de paturi pe săptămână. Oamenii le cumpărau online, dar mai întâi mergeau în magazine să vadă ce prezintă ele la modul fizic. În regiunile unde nu erau în magazine, nu se vindeau nici online. Avem cinci magazine în Chișinău și 13 în România.Poate că în Chișinău, avem nevoie doar de unul, unde oamenii să vină, să vadă și apoi să comande mobilă online. Nouă ne rămâne doar s-o livrăm. Cel mai bine promovăm pe online saltelele. În cazul lor, nu e atât de necesar un show-room. În afară de prezența în rețeaua Dedeman din România, suntem pe Amazon în Marea Britanie și pe o platformă online din Germania. Când vindem online, trebuie să ținem cont de particularitățile acestui tip de comerț. În primul rând, logistica.

Acum, noi vindem cel mai mult prin intermediul distribuitorilor, care sunt, de fapt, retaileri – magazine de mobilă. Aici, e simplu – ei cumpără de la noi, depozitează mobila și o scot la vânzare pe parcurs. În cazul online, mobila trebuie livrată cumpărătorului cu mașina. În Republica Moldova, s-au dezvoltat magazinele online, care livrează diferite mărfuri, inclusiv mobilă. Dar aceasta costă puțin și cântărește mult, iar costul livrării poate fi destul de mare în raport cu costul produsului. Spre comparație, același iPhone costă mult și cântărește puțin. Magazinele online pot livra și mobilă, împreună cu alte produse de acest gen, ceea ce le permite să reducă costul de transport.

În România, e-Mag doar vinde – este o platformă, nu livrează. Producătorul asigură transportarea. În plus, există problema curieratului. Spre exemplu, partenerii din Germania cer ambalaj dublu, pentru că firmele de curierat nu țin prea mare cont de păstrarea cu grijă a mărfurilor, atunci când le transportă la destinație și există un procent foarte mare de defecțiuni cauzate pe parcursul livrării. Apoi vin retururile. Legislația europeană privind protecția consumatorului obligă compania să primească înapoi produsul dacă acesta nu este satisfăcător pentru cumpărător. Iar transportul înapoi poate cauza defecțiuni care trebuie înlăturate dacă vrei să vinzi produsul. Este, deci, vorba despre costuri adiționale de care trebuie să ții cont atunci când vrei să vinzi online. Logistica este în businessul modern unul din domeniile din care companiile pot să mai obțină optimizări de costuri.

Cum vă raportați la logistică, în ce privește asigurarea cu materii prime, exporturi și distribuția mărfii?

Ghenadie Boleacu: Nu am avut probleme cu logistica până la începutul războiului din Ucraina. Am înțeles că e un factor important doar când au început problemele. Atunci, transportul s-a scumpit, timpul s-a întins și au apărut cozile la vamă. Aveam cerere mare, dar transportatorii nu făceau față volumului. Și atunci, am decis să procurăm camioanele proprii. Am văzut în Germania un model de logistică, care ne-a plăcut foarte mult. Camioanele livrează materia primă într-un capăt al fabricii, aceasta merge prin procesare și iese în celălalt capăt.

Acolo, stau 100 de remorci fără camioane și produsele sunt repartizate în ele. Când sunt pline, vin camioanele, le iau și le duc la livrare. Fabrica nici nu are nevoie de depozit. Am văzut în acest model eficiență, propria flotă, nu depinzi de nimeni și costurile se duc în jos. Atunci, am zis că e momentul să ne creăm propria logistică. Vom avea zece camioane, așa-numita flota mare pentru livrări. Flota mică sunt camioanele pe care le folosim în plan local – vreo 80 la număr. Folosim tirurile pentru a duce produsele finite pe piața din România și pentru a aduce materia primă. În plin sezon, noi exportăm circa 20 de camioane pe săptămână, iar în sezonul cu vânzări mai mici – 10-12. Deci, 10 camioane și 20 de remorci sunt suficiente, deoarece un camion face câte două curse pe săptămână, cel puțin. Reducerea costurilor este atât de mare, încât, într-un an, primești banii investiți în camioane.

Cum vedeți evoluția industriei mobilei în următorii ani?

Ghenadie Boleacu: Atât timp cât segmentul imobiliar va fi în creștere și dezvoltare continuă, și noi vom avea de lucru. Aceste două sectoare sunt strâns legate. În plus, mobila se învechește, termenul de trai al unui model este în jur de 10 ani. Noi suntem de 25 de ani pe piață și ne așteptăm că toți care au cumpărat de la noi mobila și vor s-o schimbe cu alta nouă, tot la noi au să vină. De-am face față cererii. Însă, în timp, s-a schimbat cultura consumului. Dacă, înainte, prioritatea nr. 1 era prețul și apoi calitatea, acum primează calitatea. Oamenii au început să înțeleagă, ei circulă în Occident, văd ce se vinde acolo, se întorc acasă și cer exact aceeași calitate. Dacă vom menține nivelul calității mărfii, prețul va fi unul corect, iar calitatea serviciilor – bună, ne vom menține numărul unu pe piață, vom crește și ne vom dezvolta. Poate nu așa de spectaculos cum am mers până acum. Când ești mic, crești repede, dar când ajungi mare, te dezvolți mai încetișor. Dar ne extindem și pe alte piețe. Suntem, din 2008, în România, iar acum, ieșim și pe altele – în Marea Britanie și Germania.

Ce planuri are fabrica de mobilă Ambianța pentru viitor?

Ghenadie Boleacu: Strategia pentru următorul deceniu este să dezvoltăm comerțul online pe piața germană și să continuăm colaborarea cu rețelele hoteliere din Marea Britanie, dar și construcția unei noi fabrici de mobilă pe teritoriul Republicii Moldova. Acum, avem patru și logistic este foarte greu să operăm cu ele. De aceea, vrem să le aducem pe toate într-un singur spațiu. Am cumpărat cinci hectare de teren la periferia Chișinăului, unde vrem să construim această fabrică. Este lângă mallul de mobilă Creator Iurie Borș. Proiectul este gata. A fost elaborat de o firmă germană, după un model de fabrică germană, eficientă și comodă pentru activitate. Este vorba despre o fabrică nemțească cap-coadă, de 32 mii de metri pătrați și o capacitate de producere de 240 mii de seturi de mobilăpe an. Spre comparație, acum producem 60 de mii. Fabrica trebuie să ne satisfacă tot nivelul de creștere a producției pe un deceniu. Problema este că acest evantai de crize, care a început odată cu pandemia, nu ne permite să punem în practică acest proiect.

Însă este un proiect important, pe care trebuie să-l finalizăm neapărat. Anterior, am avut o discuție cu directorul pe operațiuni al celei mai mari rețele de magazine de mobilă din Europa – XX Lutz, care ne-a propus să producem 15 mii de paturi pe lună după modelul lor. Spre comparație, noi am produs, anul trecut, doar 50 mii de paturi. A fost la noi și directorul pe achiziții IKEA, care ne-a propus să producem mobilă pentru opt magazine de-ale lor din sud-estul Europei. Ei intenționau să-și muteproducția din China mai aproape, pentru a reduce costurile de logistică. Când am văzut că suntem contactați de astfel de giganți europeni ai pieței mobilei,am înțeles că ne trebuie o fabrică mult mai mare. Aceasta ar fi fost gata deja dacă nu ar fi început pandemia. Apoi a venit războiul și iată, de patru ani, stăm pe loc.

De altfel, extinderea anterioară, din 2011, a fost făcută după încheierea acordului cu Dedeman. Cu ei am lucrat timp de 14 ani numai pe grupuri de colț (colțare și mese) și scaune, iar acum, ocupăm 70% din spațiul rețelei pe acest tip de mobilier. Ei ne-au oferit, în 2023, spațiu pentru a vinde un pat numit Fidelio. Au câștigat din vânzarea lui, încât au mai cerut un model. În câteva luni, le-am dat alte trei modele. Datorită acestei cereri mari de paturi din partea Dedeman, am închiriat încă o fabrică. Producția de paturi s-a dublat. Dacăanul trecut, produceam câte 1200 de unități pe săptămână, acum este vorba despre 2400.

În continuare, ne propunem să lansăm vânzarea saltelelor noastre pe piața românească prin intermediul rețelei de e-commerce E-mag. Acum, mai lucrăm asupra inventării unui model de saltea cu inteligență artificială. De asemenea, urmează să ne implementăm treptat contribuția noastră la proiectul Million Trees (un milion de copaci). Acum câțiva ani, prin intermediul programului Hi Moldova, am sădit mica noastră pădure Ambianța. Acum, avem două hectare de pădure sădite pe malul râului Ikel și ne gândim să ajungem în următorii 10 ani la 120 de hectare. Terenul e cumpărat deja șiacum ne străduim să plantăm în fiecare an cel puțin câte două hectare, în funcție de posibilități, până împădurim întreaga suprafață. Vrem să întoarcem naturii înapoi tot ce luăm.